Samsung prezintă Gear Circle, căştile wireless deghizate în accesoriu de modă

28.08.2014
Samsung prezintă Gear Circle, căştile wireless deghizate în accesoriu de modă

Prezentat alături de noul smartwatch Gear S, Samsung Gear Circle ia forma unui colier de purtat la gât, prevăzut cu funcţie de vibraţii pentru anunţarea notificărilor primite pe telefon, microfon pentru preluarea apelurilor şi comenzi vocale, respectiv căşti intra-auriculare pentru ascultarea melodiilor preferate.

Conectat la telefonul mobil folosind conexiune bluetooth, Gear Circle încearcă să completeze funcţionalitatea smartwatch-ului purtat la mână, semnalând cu vibraţii notificările primite şi asistând preluarea apelurilor în mod hands-free.

Accesoriul poate lua forma unui colier unind cele două căşti prevăzute cu sistem de fixare magnetică. Alternativ, dacă efectul vizual nu este cel dorit, accesoriul format din 3 elemente rigide conectate de un cablu flexibil poate fi pliat pentru transportul în buzunar sau poşetă.

Samsung Gear Circle - click pentru mai multe imagini

În funcţie de preferinţe, Gear Circle va putea fi comandat în versiune de culoare neagră, albă sau albastru, începând cu luna octombrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult