Wolfenstein: The New Order – Stealth vs. Mayhem Trailer

| 30.04.2014
Wolfenstein: The New Order - Stealth vs. Mayhem Trailer

Bethesda a oferit un nou trailer de gameplay din Wolfenstein: The New Order, prezentând de această dată două modalităţi de abordare a unei misiuni din joc: fie stealth, tăcut, fără a alarma inamicii, fie direct, cu armele la vedere, doborând tot ce iese în cale.

Acţiunea din Wolfenstein: The New Order se va desfăşura în anii ’60, într-o realitate alternativă în care cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost câştigat de nazişti. Eroul B.J. Blazkowicz va fi din nou la datorie, însărcinat cu conducerea unei forţe de rezistenţă împotriva noilor conducători ai lumii. Producătorii promit o campanie de 15-20 de ore, Wolfenstein: The New Order fiind un joc gândit exclusiv pentru modul single player.

Wolfenstein: The New Order va fi lansat pe 20 mai 2014, pe PC, Xbox 360, PlayStation 3, PlayStation 4 şi Xbox One. Toţi cei care aleg să precomande Wolfenstein: The New Order vor primi acces la beta test-ul următorului joc al seriei DOOM.

Wolfenstein The New Order

Urmărește Go4Games.ro pe Google News